Daca in urma cu cativa ani mi-ar fi spus cineva ca sufar de depresia, i-as fi spus ca e nebun!

Insa, din experienta, sub masca unor simptome zgomotoase, spectaculoase, se ascunde anxietatea. Cred ca am fost mereu anxioasa, doar ca nu constientizam. Intre douazeci si douazeci si cinci de ani, avea crize de fiere. Azi cred ca tot pe fond nervos. Apoi au inceput senzatii de sufocare. Am crezut ca am ceva incurabil. A fost prima criza de asa zisa spasmofilie. Apoi nod in gat, apoi durere in piept ffff puternica, cu mers la urgenta si EKG perfect... Cand cardiologul mi-a dat frontin, l-am aruncat. Am spus ca nu stie ce face. Asta era pe la vreo 30 de ani, acum 4 ani deci. Ocazional avea colici. Am mers la specialist. Colon iritabil, mi-a dat magneziu si cred ca un antidepresiv, dar nu l-am luat. Am avut dureri de ovare, la ovare aveam doar chisti functionali, in rest eram perfect sanatoasa, cu pap 1... Am avut dureri in regiunea pelviana, care au tinut jumatate de an, si coborau pe picior, era o durere cumplita. Apoi a trecut. Am avut un fel de crize, eu credeam ca sunt de rinichi, dar nu mai sunt sigura cum. Caci la analiza nu imi iesea nisip, doar la eco spuneau ca as avea... Acum ma chinuie din nou intestinele. Si asa, mereu am mintea ocupata, si nu am chef de nimic, ma tem ca se ascunde ceva dincolo de dureri. Colonoscopie nu am avut curajul sa imi fac niciodata, ca e prea neplacuta... Ca in rest, pentru rinichi am facut RMN. La ginecolog ma duceam la fiecare durere, cu intestinele insa e drept, numai eco...

Hahahaha.
Amuzant lucru depresia daca nu ar fi atit de trist.
Am citit fiecare din postarile voastre, incercind - ca un hipocondriac autentic - sa ma diagnostichez singur.
Problema e ca, din pacate, sau din fericire, nu am ajuns inca la nivelurile descrise de voi, dar cu siguranta ajung acolo daca nu gasesc repede un doctor sa imi umble in minte.
Am avut si eu un episod pe care ma incapatinez sa il numesc atac de panica, desi am cunoscuti cu antecedente mai serioase: pe fondul unei zile cu presiune joasa si nori de iad :lol:, al oboselii, al consumului exagerat de cafea si al unei emotii puternice, am avut senzatia ca o sa innebunesc subit, ca ma decorporalizez si ma vad din exterior si ca instant o sa imi fac rau. Atit. Fara alte chestii psihosomatice. Numai ca, din momentul ala, a inceput anxietatea (de natura agresiva la mine :emb:, in sensul in care aleg sa ma lupt cu demonii cu sabia scoasa) din orice fleac, nervii si mai ales fixatia pe doua lucruri - frica de inaltime si de spatiu inchis. Dar cum anxietatea nu era de ajuns (desi ma imprieteneam incet dar sigur cu ea), a survenit depresia (sau sora ei mai mic, depresiunea noroasa :P).
Mai exact, cind simte corpul meu nori sau ca se schimba vremea, devin deprimat. Atentie, nici nu trebuie sa vad ca dispare soarele, si serotonina ma si paraseste. Bietul corp simte dar nu stie cum sa perceapa informatia si o ia - dracului - razna, hahaha. Apare soarele iar, iar ma inveselesc.
De la episodul respectiv nu am mai avut nici un atac de panica, desi mi-as mai dori unul, sa vad cum ii fac fata.

Ah, cit am scris, cit o Biblie :shock:
Ideea e asta: ce imi recmandati: psihiatru, psiholog, sau ambele? Analizele mi le-am cam facut, sint ok, baietel sanatos, numai cu colesterolul stam cam prost, dubios dat fiind virsta mea (pina in treij de anisori), asa ca m-am gindit ca o fi tiroida, etc, etc etc. De fapt, sincer, cred ca ma indrept cu pasi lenti, dar siguri, catre nebunie, si astept recomandarile voastre. Daca e vorba de psihiatru, puteti recomanda unul? Sau de psiholog(zau ca as prefera sa fie femeie, eventual si tinara, eventual si atragatoare si care sa fie foarte scolita, sa nu inceapa cu terapii comportamentale ca sint baiat cu carte si trebuie mult mai multa munca de convingere decit sfaturi de genul 'sondeaza-te pina in putul mintii'; mai ales ca eu cred ca stiu ce mi-a cauzat explozia mintii, emotional vorbind. Si nu am atitea simptome psihosomatice ca voi - de fapt, sincer sa fiu, singurul pe care il am e cind o mai ia inima razna, dar e ok, ca oricum sint hipotensiv, si asa mai aflu si eu ca traiesc. :lol:

Ah, cite emoticoane am scris, vrind sa inveselsc un text trist. Deci, ajutor oameni buni.

Sfatul meu pentru tine este sa o lasi mai moale cu drogurile usoare sigur consumi marijuana , astea sunt efectele adverse ale acestui drog . Ai grija nu se scapa usor din chestia asta , tratamentul poate dura ani de zile si nu consta in medicamentatie cu antidepresive . Un singur sfat iti dau : Gandeste pozitiv daca poti !! (The secret)